În ședința de azi a CNA, SRTV a solicitat licențe audiovizuale (satelit și digital terestru) pentru televiziunile TVR 1 HD și TVR 2 HD. Solicitarea acestor licențe pentru emisia în HD a fost deja aprobata de Consiliul de Administrație. De asemenea, TVR va relansa platforma TVR+, inclusiv cu emisiuni de arhivă.
Licențele pentru TVR 1 HD și TVR 2 HD au fost aprobate de CNA în unanimitate. Sune menținute și licențele SD, dar este adăugată și modalitatea de difuzare HD. Consiliul a luat act și de notificarea privind serviciul media audiovizual la cerere TVR+ .
Pentru TVR 1 / TVR 1 HD, producția proprie scade de la 80% la 72%. Producțiile vizuale ale altor producători reprezentau 19,3%, iar acum TVR a solicitat ca respectivul segment de programe să reprezinte 28%. Programele de informare reprezentau 48%, acum TVR a solicitat un procent de 42%. Programele educative reprezentau 14,2%, acum a fost solicitat 14%. Programele culturale reprezentau 4,5%, a fost solicitat un procent de 6%. Emisiunile în limba minorităților reprezentau 4,95%, acum TVR solicită un procent de 4,76% pentru TVR 1.
Pentru TVR 2 / TVR 2 HD, producția proprie crește de la 53,5% la 61,5,%. Producțiile vizuale ale altor producători reprezentau 46%, iar acum TVR a solicitat ca respectivul segment de programe să reprezinte 37,5 %. Programele de informare reprezentau 18,5%, acum TVR a solicitat un procent de 18%. Programele educative reprezentau 11,5%, acum a fost solicitat 12%. Programele culturale reprezentau 17%, procentul a fost menținut. Emisiunile în limba minorităților reprezentau 1,8%, acum TVR solicită un procent de 1,2% pentru TVR 2.
“Așa cum doamna Gradea, președinte director general al Societății Romane de Televiziune, v-a spus în luna mai, noi intenționam la vremea respectivă ca televiziunile TVR-ului să se vadă și în format High Definition. În acest sens, noi suntem pregătiți acum și din punct de vedere tehnic. și din punct de vedere editorial, să emitem în simulcast TVR 1 SD si TVR 1 HD, la fel și TVR 2 SD și TVR 2 HD“, a explicat reprezentantul SRTV.
“Din punct de vedere al structurii serviciilor de programe, există mici ajustări, care s-au datorat și faptului că avem mai multe producții achiziționate. Așadar, procentul acestora a crescut pe TVR 1 și TVR 2“, a mai explicat SRTV.
“În ce privește platforma TVR+, dorim să o relansăm. Până acum a fost într-o versiune de teste, cu canalele lineare. Facem mențiunea că pe producțiile fără drept de difuzare online va fi black-out. De data aceasta vom avea și o secțiune de înregistrări, în sensul că o parte din emisiuni vor fi disponibile pentru vizionare timp de câteva săptămâni. Intenționăm să oferim în aceasta secțiune și emisiuni de arhivă“, a explicat reprezentantul SRTV.
“După cum ați văzut, în ultimul an cel puțin, procentul emisiunilor informative de pe TVR 1 a început sa scadă. Dar va reveni. Probabil anul viitor vom veni cu o solicitare pentru o noua strategie și atunci cu siguranță vom rebrăndui canalele. TVR 1 va rămâne însă TVR 1. Mai mult decât atât, TVR 1 a mai avut denumirea de Romania 1. A fost o încercare, dar s-a renunțat și am revenit la denumirea de TVR 1.”
“O parte dintre marii operatori de cablu au fost anunțați despre această schimbare. Noi îi vom anunța pe toți operatorii de cablu, astfel încât, la momentul lansării în HD, cei care oferă televiziune prin cablu digital sa aibă și versiunile în High Definition. Fiind și sfârșitul anului, va fi foarte greu pentru operatorii de cablu să-și modifice structura serviciilor de programe. Dar cu siguranța noi vom elibera urgent avizele de retransmisie și ei voi putea sa introducă în grile aceste doua canale în High Definition“, am mai spus reprezentantul TVR.
Serviciul de teletext va fi disponibil doar în emisia SD.