Trafic Tv, o nouă televiziune românească, a obținut licență pentru difuzare națională prin satelit Telestore SRL a obtinut licența pentru difuzare natională prin satelit (prin intermediul Digital Sky SRL) pentru televiziunea Trafic Tv, a cărei lansare probabilă va fi de la inceputul lunii mai a anului viitor.
In primele luni, televiziunea Trafic TV va beneficia de o investitie de peste 1 milion de euro ( dintre care 400.000 euro pentru dotarea tehnică ), fiind asigurată de către cei doi actionari si ulterior completată cu venituri din publicitate. Noul canal tematic va difuza in timp real informatii despre traficul rutier, dar si despre transporturi ( maritime, de calatori CFR si altele), precum si infomații conexe ( inclusiv meteo ) din tara noastra si din alte țări. 90% din productiiile difuzate vor fi realizate chiar de catre noua televiziune, care va oferi in grila de programe in special emisiuni de informare, dar si educative ( cum ar fi de exemplu informatii despre siguranta in trafic si acordarea primului ajutor in cauzul unor evenimente rutiere, sfaturi pentru pietoni si turisti si altele). Pentru inceput, televiziunea Trafic Tv va avea in marile orase din Romania un numar total de 10 corespondenti, iar investitorii speră sa angajeze aproximativ 100 de persoane ( personal tehnic, jurnaliști etc ).
Trafic TV se adresează mai ales publicului activ, de la oraşe (“all urban”), cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani (publicul comercial), cu studii medii şi superioare. În cadrul şedinţei CNA de joi, reprezentanţii societăţii au declarat că targetul este reprezentat de persoanele cu vârsta cuprinsă între 35 şi 65 de ani. Totuşi, în proiectul editorial se menţionează că televiziune îşi propune să devină atractivă şi pentru alte categorii de telespectatori.
Data estimată a lansării Trafic TV este 1 mai 2017, conform declaraţiilor reprezentanţilor noii televiziuni, aceştia fiind în negocieri cu toţi operatorii de cablu importanţi. La dosarul depus la CNA a fost anexat şi un acord încheiat cu Digital Sky SRL care garantează încheierea unui contract de furnizare a televiziunii prin satelit.
În primă fază televiziunea va fi liberă la retransmisie şi îşi propune să ajungă în must-carry, după primul an de emisie.
Reprezentanţii televiziunii au declarat că este posibil, la un moment dat, să vina la CNA şi pentru o solicitare licenţă radio (ceea ce presupune participarea la un concurs de acordare de frecvenţe) pentru acelaşi tip de format – informaţii din trafic.
Totodată, cei trei au vorbit despre programele pe care le vor difuza spunând că, pe parcursul zilei, vor oferi informaţii privind: tehnici de resuscitare; ce trebuie să aibă şoferii în maşină (stingător, printre alte lucruri); chestiuni despre siguranţa în trafic; programe cu informaţii educative, nu doar pentru şoferi, ci şi pentru pietoni, turişti (oameni în vacanţă) etc.
Pentru început vor avea zece corespondenţi, în marile oraşe.
Investiţia pentru echipamente a fost estimată la 400.000 de euro, iar valoarea totală a investiţiei, la peste un milion de euro.
“La momentul funcţionării optime şi de maximă performanţă, Trafic TV are în vedere angajarea a peste 100 de oameni – jurnalişti, echipă tehnică, personal de suport, iar investiţia preconizată pentru primele patru luni este de circa un milion de euro”, se afirmă în proiect.
Sursele principale de finanţare sunt reprezentate de investiţia celor doi acţionari ai societăţii Telestore SRL, dar şi publicitatea pe care o va difuza televiziunea.
Licenţa audiovizuală a fost acordată cu unanimitate de voturi. Şedinţa CNA de joi, 27 octombrie, se desfăşoară în prezenţa a opt membri: Florin Gabrea, Vasile Buda, Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, Răsvan Popescu (vicepreşedintele CNA) şi Călin Cristea.
În aceeaşi şedinţă, Consiliul a aprobat (în unanimitate) solicitările Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) de prelungire a valabilităţii licenţelor radio cu difuzare prin satelit pentru pentru Radio România Acualităţi şi Radio România Cultural.