Televiziunea economică MBC s-a închis. Postul nu mai difuzează de la începutul acestei săptămâni. Proprietarul Moldavian Business Channel, Valeriu Pleșca a explicat de ce s-a ajuns la această situație.

”Criza pofundă, sistemică în general din țară, dar și în domeniul media” – au fost motivele enumerate de Pleșca.

”De la bun început MBC a fost creat ca un proiect de business și eu mă bucur că prima parte a proiectului a fost realizată. Nu ne-am transformat în proiect politic așa cum eram acuzați. Domeniul este politizat la maxim. Cei puțini care privesc televiziunea caută informații „galbene”, cine pe cine a demis, cine pe cine a acuzat și așa mai departe. Am structurat un pic televiziunea, lucrăm pe site și urmărim evoluția situației. Va avea Moldova necesitate de televiziuni de nișă sau nu va avea?! Urmărim trendul pieții”, a mai spus Pleșca pentru site-ul topmedia.md.

”Ca proiect de business există și varianta să-l vindem. Dar ca să vinzi, trebuie să ai ce vinde. Noi ca instituție am reușit să ne formăm, dar n-am reușit să ne impunem ca produs. Nu avem un public prea numeros. Invitații, dacă e vorba de oficiali, de cele mai dese ori refuză, iar dacă e vorba de o persoană simplă, decât să vină să se expună, el mai bine merge să dea mită ca să-și rezolve problema… De altă parte, platforma este deja creată. Veniți un grup de jurnaliști dornici de a lucra, de a face jurnalism independent și lucrați. Noi vă oferim platforma”, a mai subliniat Valeriu Pleșca.

Prima televiziune economică din Moldova – Moldavian Business Channel (MBC) s-a lansat pe 5 iunie 2014, pe piaţa media din Republica Moldova.

 

Distribuie pe social media

By dvbnews