Realitatea Media a pierdut licența pentru canalul Realitatea FM Litoral (98,9 MHz, Mangalia) din cauza întreruperii emisiei pentru mai mult de 90 de zile.
Într-o adresă primită de CNA la finalul lunii iunie, Realitatea Media solicita acordarea unui termen suplimentar de 10 zile, peste cele 90 de zile prevăzute de lege, pentru a remedia niște probleme tehnice care îi împiedică să emită.
Consiliul a spus ferm că o astfel de prelungire nu este legală și că în situația de față nu poate constata decât faptul că postul de radio a depășit termenul de 90 de zile fapt care duce automat la ridicarea licenței.
Monica Gubernat a supus la vot ridicarea licenței Realitatea FM Litoral, care emitea din Mangalia, pentru că “nu se poate prelungi un termen legal”, iar postul nu și-a reluat emisia după cele 90 de zile de întrerupere.
Propunerea ei a fost votată de șapte dintre membrii prezenți la ședință (Lorand Turos,Monica Gubernat, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu și Radu Călin Cristea), iar Dorina Rusu a fost împotrivă pe motiv de procedură.
Postul Realitatea FM Mangalia nu mai emite din 29 martie 2016 și ar fi trebuit să reintre în FM începând de pe data de 17 iunie.
Realitatea Media a pierdut, pe data de 19 mai, și licenţa pentru staţia de radio Realitatea FM din Sibiu din cauză datoriilor la bugetul de stat şi a lipsei unui plan de reorganizare, iar societatea Realitatea Media a intrat în insolvenţă în septembrie 2011.