În Europa de Vest, mai multe abonamente la IPTV decât la televiziunea cu plată prin satelit Numărul de locuinte din Europa de Vest, conectate la servicii de televiziune cu plată de tip IPTV, a depășit anul trecut numărul de locuinte care receptionează prin satelit televiziune cu plată, conform unui comunicat de presă al Digital Tv Research.
Studiul estimează că numărul de abonamente IPTV va creste cu aproape 7 milioane (o creștere cu 27%) între anii 2015 – 2021, iar veniturile din serviciile IPTV vor evolua de la 1,2 miliarde dolari la 5,77 miliarde dolari.
În cele 18 țări incluse în raport, numărul de case care receptioneaza televiziune cu plata prin satelit va scădea cu 300.000 între 2015 și 2021, în principal deoarece unii operatori, în special în Spania și Italia, au oferit pachete mai avantajoase prin infrastructura lor fixă, comparativ cu serviciile prin satelit.
Veniturile din televiziunea cu plata prin satelit au inceput să se diminueze în fiecare an, începând cu anul 2011 și vor continua să scadă cu 1 miliard de dolari in fiecare an, între anii 2015 – 2021.
În aceeași perioadă, numărul de abonamente de televiziune digitală cu plată va crește cu 19% (aproape 17 milioane), prin migrarea de la sistemul analogic. Numarul de abonati la televiune digitală prin cablu va crește cu aproape 10 milioane. Cele 9,9 milioane locuinte care receptionau la sfârșitul anului 2015 televiziunea analogica prin cablu vor fi cel mai greu de convertit la televiziunea in sistem digital, in conditiile in care cei mai multi dintre acești abonați plătesc pentru pachetele de bază, ca parte a chiriei locuintei.
Simon Murray, analist principal la Digital TV Research, a declarat: “Abonatii la televiziunea analogică prin cablu sunt cele mai conservatori. Aceste locuinte au avut la dispozitie mai mulți ani pentru a trece la platforme digitale, inclusiv ale celor oferite de operatorii existenți, dar încă rezistă tentației. Atunci cand totusi are loc trecerea la sistemul digital, proprietarii acestor locuinte aleg in general solutia platformelor digitale gratuite, cum ar fi televiziunea digitala terestra gratuita sau receptia prin satelit a canalelor necriptate”.
De fapt, numai șapte țări (Finlanda, Franța, Islanda, Italia, Norvegia, Spania și Regatul Unit) din cele 18 teritorii incluse în raport au efectuat până la sfârșitul anului 2015 trecerea completă la televiziunea digitală. In anul 2021, penetrarea televiziunii digitale va varia de la aproape 100% în Olanda la 36% în Italia. Doar opt țări vor depăși un procent de penetrare de 90% pentru televiziunii digitală cu plată în anul 2021, existand dificultăti în Germania, Olanda, Norvegia, Suedia și Elveția, țări cu un număr mare de abonati la televiziune analogică.
În ciuda numărului în creștere de locuinte care receptioneaza televiziune cu plată, veniturile din televiziunea cu plată vor rămâne plafonate la aproximativ 31 de miliarde dolari. Marea Britanie, cu venituri de 7,217 miliarde dolari, va fi in continuare mai profitabilă piață pentru televiziunea cu plată.
Chiar dacă Germania are cei mai multi abonati la televiziunea cu plată, veniturile vor rămâne mult mai mici decât în Marea Britanie, limitându-se la 4,183 miliarde dolari până în 2021. Franța și Italia nu vor fi prea departe, în ciuda faptului că în prezent au mai putini abonati la televiziune cu plata decat Germania.
sursa : [ HD Satelit ]