Pe 31 martie 2019, după aproape 12 ani de la lansare, televiziune de documentare DoQ se va închide.
În aprilie 2015, pe lângă anunțul disponibilității programelor în HD, coloana sonoră maghiară a fost completată cu alte trei localizări, inclusiv în limba română, indicând intenția pentru distribuția internațională, anunță DTV News. Ulterior, diverși operatori din Romania au preluat televiziunea DoQ în grile. În ultimele zile, doi operatori de tv cu plată din Ungaria și-au informat abonații că televiziunea DoQ va fi eliminată din grile în acest an, până la sfârșitul lunii martie. DTV News a contactat Tematic Media Group, care a oferit explicații: “Regretăm că situația actuală a pieței media va cauza desființarea televiziunii DoQ. Proprietarul DoQ a decis să închidă această televiziune din 31 martie 2019. Vă mulțumim pentru vizionarea programelor DoQ în ultimii 12 ani”, a declarat pentru sursa citată Sándor Csüllög, Director de Distribuție al Tematic Media Group. Televiziunea DoQ Channel este distribuită și de diverși operatori de televiziune cu plată din țara noastră, iar versiunea retransmisă este aceeași cu cea maghiară, deci probabilitatea ca DoQ să se închidă și în România este una foarte mare.