Cinemax şi Cinemax 2 se relansează pe 1 septembrie la nivel european, inclusiv România. Cea mai mare schimbare vizează canalul Cinemax 2 care din această săptămâna va avea propria grilă de programe ce va cuprinde filme de artă şi nu relăuri de pe Cinemax, cum se întâmpla până acum.

Până în momentul de faţă, Cinemax 2, post lansat în România în primăvara anului 2005, prelua programele de pe Cinemax la o distanţă de 24 de ore.

Publicitate

Odată cu relansarea, cele două canale din portofoliul HBO Europe vor avea şi sigle noi, asemănătoare cu cele din Statele Unite.

“Ambele posturi vor avea, începând cu 1 septembrie, un nou on-air look şi o nouă grilă de programe. Cinemax2 devine un post de sine stătător, cu propria grilă de programe, foarte clar poziţionată, cât să răspundă dorinţei publicului de a urmări filme de artă şi producţii independente.

Cinemax va difuza filme de public din toată lumea, producţii originale Cinemax şi noi seriale americane, drame palpitante, comedii, filme pline de acţiune şi aventură, filme de groază şi SF”, a declarat Mădălina Popescu, Country Manager HBO România

Distribuie pe social media

By dvbnews