UPC România şi Discovery România anunţă reînnoirea pe termen lung a acordului de distribuţie, care garantează difuzarea întregului portofoliu Discovery, incluzând canale emblematice precum Discovery Channel, Eurosport 1, TLC şi IDx, către clienţii UPC România din întreaga ţară. Acordul cuprinde şi drepturi digitale care asigură accesul telespectatorilor pasionaţi la conținut Discovery Networks pe ecrane multiple, prin HORIZON GO.

Discovery este lider în divertismentul premium inspirat din realitate, prin intermediul brandurilor noastre atât de îndrăgite, care ajung la fanii din România și din întreaga lume. De la evenimente sportive de talie mondială precum Jocurile Olimpice, turnee de tenis de Mare Șlem sau competiții precum Premier League, la emisiuni celebre, cum ar fi GOANA DUPĂ AUR, REGELE COFETARILOR şi SHARK WEEK sau viitoarea miniserie HARLEY AND THE DAVIDSONS, filmată integral în România, noul acord consolidează parteneriatul pe care l-am încheiat cu UPC România şi le oferă clienţilor mai mult conţinut premium Discovery Networks, pe mai multe dispozitive ca oricând,” a declarat Victoria Davies, VP Country Manager, Discovery Networks CEE.

Robert Redeleanu, CEO UPC România, a adăugat: “Reînnoirea acestui parteneriat pe termen lung garantează clienţilor UPC România accesul complet la brandurile Discovery şi Eurosport, atât de îndrăgite la nivel mondial. Extinderea parteneriatului de distribuție cu Discovery şi Eurosport este parte a strategiei UPC de a oferi cea mai bunã experienţã de divertisment din România, oriunde şi oricând, permiţându-ne să răspundem așteptărilor clienților noștri, precum și obiceiurilor lor de consum atât de dinamice în ultima perioadă. În același timp, combinația dintre platformele noastre TV inovatoare și investiția solidă în conținut realizată de Discovery – incluzând aici Jocurile Olimpice transmise de Eurosport începând din 2018 – reprezintă ocazia perfectă pentru a explora oportunități creative care vor adăuga și mai multă valoare acestui parteneriat.”

upc_0Fiind un jucător relativ nou pe scena sportivă globală, Discovery a investit masiv în achiziția de drepturi sportive premium, exclusive și relevante pentru telespectatorii din fiecare țară.  Clienţii UPC România vor avea acces la evenimente sportive importante, precum Premier League, turnee de tenis de Mare Șlem şi, din 2018, la Jocurile Olimpice care vor fi disponibile pe Eurosport.


Reînnoirea contractului dintre UPC România şi Discovery România face parte dintr-un acord de distribuţie mai amplu între grupurile Liberty Global şi Discovery Communications, care include 12 ţări din Europa: Austria, Belgia, Cehia, Germania, Ungaria, Irlanda, Polonia, România, Olanda, Slovacia, Elveţia şi Marea Britanie.

DESPRE DISCOVERY NETWORKS:

Discovery Communications (NASDAQ: DISCA, DISCB, DISCK) este lider mondial pe segmentul canalelor TV cu plată, care ajunge la aproape 3 miliarde de abonați în peste 220 de țări și teritorii. De peste 30 de ani, Discovery le oferă oamenilor posibilitatea de a-şi satisface curiozitatea cu ajutorul conținutului de înaltă calitate, prin intermediul brandurilor sale globale de televiziune, în frunte cu Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Investigation Discovery, Turbo/Velocity și OWN: Oprah Winfrey Network. Discovery controlează Eurosport, liderul pan-regional în conținut sportiv din Europa, Asia Pacific, Orientul Mijlociu și Africa. De asemenea, Discovery este un furnizor important de produse şi servicii educaţionale în şcoli, prin intermediul Discovery Education, şi deţine un portofoliu divers de servicii media digitale, printre care Discovery Digital Networks. În Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa, 18 branduri Discovery ajung la peste 536 de milioane de abonați din 109 de țări și teritorii, fiind difuzate în 21 de limbi. Pentru mai multe informații, vizitați www.discovery.ro.

Distribuie pe social media

By dvbnews