Mutarea posturilor Intact din clădirea din București – Ploiești se apropie de final. În această noapte, toate posturile grupului au fost în revizie tehnică, pentru a se transfera echipamentele tehnice – Master Control Room (MCR).
Primul care a intrat în revizie a fost Antena 1. Imediat după În puii mei, cu Mihai Bendeac, la ora 23.50, emisia s-a oprit și a intrat un carton cu Revizie tehnică.
Puțin mai târziu, au intrat în revizie și celelalte canale – Antena 3, Antena Stars, Antena 3 și Happy Channel.
Antena 1 a fost primul post care și-a reluat emisia, în această dimineață. Celelalte posturi au revenit mai târziu. La ora 8.30, Antena 1 (Dimineața cu Răzvan și Dani) era singurul canal din grup care avea semnal. La ora 9.00, toate posturile Intact erau, din nou, în emisie.
Întreruperea emisiei a fost anunțată la CNA de către reprezentanții Intact, într-o ședință de săptămâna trecută. Oficialii posturilor au cerut autorizarea studiourilor de la Romexpo, dar forul audiovizual a amânat luarea unei decizii.
Reprezentanții Antena Group au menționat că mutarea definitivă ar urma să se realizeze la sediul fostei Prima Tv, din Pipera, în decurs de câteva luni, iar sediul de la Romexpo reprezintă o etapă intermediară. “Ceea ce v-au spus colegii înainte și declarațiile care au fost făcute, despre nouă luni… O astfel de mutare nu s-a mai făcut. Când pleci la un proiect de această anvergură, faci niște pronosticuri. Unele pot să fie eronate. În MCR, camera de unde se strâng toate semnalele, sunt echipamente care merg de zece ani de zile, poate și mai mult, 24 de ore din 24, șapte zile din șapte. Un astfel de echipament când îl oprești poate să nu mai pornească. Noi am luat în calcul achiziția unor echipamente noi, care presupune contracte cu terții”, au explicat reprezentanții Antena Group.